Open/Close Menu Specialisti in pardoseli din rasina

Vrei sa intri in contact cu noi?
Urmareste-ne aici! »

Sau suna la:
0790.536.694

pregatire strat suport - sablare (3)

pregatiri-pardoseala

Stratul suport – definitii si cat de importantă este pregătirea stratului suport pentru o pardoseală durabilă?

Vă invităm ca prin infomațiile următoare să fiți introduși puțin în lumea noastră, o lume a experienței îndelungate în domeniul industrial, în domeniul pardoselilor industriale de toate tipurile si pregatirii de strat suport.
Atunci când apelăm la o firmă care să se ocupe de pardoselile industriale, întotdeauna trebuie să fim atenți la felul în care este prioritizată această activitate, de pregătire a stratului suport, activitate care reprezintă fără exagerare unul dintre fundamentele unei pardoseli durabile. Am reușit să ne facem cunoscuți la nivel național tocmai pentru grija și deosebita atenție pe care o acordăm acestui aspect!

Informatia inainte de orice! Un strat suport se realizeaza dupa o informare buna in prealabil!

Informațiile cuprinse în acest articol sunt specifice aplicării rășinilor epoxidice și poliuretanice pe suprafețe de ciment orizontale (pardoseli). Pe piață exista o multitudine de formulări de rășini pentru pardoseli. În alegerea corectă a tipului de rășină este important să se țină cont în primul rând de condițiile mediului la care va fi supusă pardoseala: condițiile de trafic, rezistențele la agresivitatea mecanică externă, temperatura la care va fi supusă suprafața, dacă suprafața va trebui să reziste la agenți chimici precum acizi, produse petroliere etc., culoarea pe care o dorim și, nu în ultimul rând, aspectul (lucios, texturat) etc. Pentru diferite proiecte se vor utiliza produse diferite. După ce știm ce tip de pardoseală dorim să aplicăm, este foarte important să luăm în considerare tipul de substrat pe care dorim să aplicăm.

În acest videoclip vă puteți face o idee despre ce vorbim cand ne referim la un strat suport si pregatirea acestuia: 

Strat suport – Tipul de rășină folosit pentru straturile suport

Sistemele de rășini epoxidice fără solvent sunt cele mai utilizate pentru spațiile comerciale și industriale, deoarece conferă durabilitate și rezistențe bune, com­parativ cu vopsitoriile epoxidice, pe care noi nu le recomandăm decât pentru uzul casnic. Cele fără solvent presupun, ce-i drept, costuri mai mari per metru pătrat și sunt aplicate în general de firme specializate, deoarece se pot aplica la grosimi consistente (1-5 mm), față de cele cu solvent a căror grosime este de aproximativ 200 µm. Pentru spații în care avem temperaturi extreme (frigidere in­dustriale, de exemplu) sau impacturi – precum cele din fabrici, pentru fabricile din alimentația publică, unități de service auto sau zone ce trebuie să reziste la acizi/produse chimice, tipurile de rășini reco­mandate sunt cele de tip beton poliuretanic.

Cum obtinem rezultate optime?

Pentru obținerea rezultatelor optime, când aplicăm astfel de produse, pre­gătirea suprafeței de beton joacă un rol foarte important. Betonul este un ames­tec de ciment Portland, nisip, pietriș și apă. Betoanele necesită pregătiri foarte diferite înainte aplicării rășinilor pentru sisteme de pardoseală.

Acestea pot fi aplicate recent sau cu mult timp în urmă, pot fi murdare, cu crăpături sau sfărâmicioase. O altă situație ce va fi tra­tată diferit este atunci când par­do­seala are aplicată o rășină veche.

În acest caz, trebuie să ne asigurăm că suprafața este curată și nu avem zone în care rășina veche nu prezintă aderență la beton. Este obligatoriu ca pentru toate cazurile pregătirea suprafeței înainte de apli­carea rășinii să se facă mecanizat.

Metode optime pentru pregatirea stratului suport

Metodele recomandate de pregătire a suprafeței sunt:

– Scarificare – se utilizează în general când se dorește obținerea unei su­pra­fețe cu o textură foarte deschisă pentru aplicarea sistemelor de pardoseli cu grosime mai mare de 5 mm sau pentru corectarea diferențelor de nivel, situație în care se impune șlefuirea cu discuri diamantate după finalizarea scarificării.

-Sablarea – este metoda reco­mandată pentru obținerea unui strat suport adecvat pentru aplicarea oricărui tip de rășină epoxidică, poliuretanică sau de beton poliuretanic, deoarece se obține o suprafață cu textură deschisă – minim CSP 5, astfel încât aderența la suport este optimă.

– Șlefuire – se recomandă doar pentru sisteme de pardoseli epoxidice, pentru marginile unde sablarea sau scarificarea nu se pot realiza. În funcție de duritatea betonului, se aleg seturile de discuri dia­mantate corespunzătoare, astfel încât în urma procesului de șlefuire să ob­ținem o suprafață texturată deschisă, fără zone netede.

Strat suport industrie: Aplicarea rășinilor epoxidice de pardoseală pe beton nou aplicat

În acest caz, se recomandă să se aștepte aproximativ 30 de zile pentru ca acesta să fie uscat (în cazul betoanelor de grosimi foarte mari, timpul de uscare poate fi chiar mai lung). Pentru a testa dacă un beton nou este uscat suficient, eventual dacă există apă în beton, se verifică folosind umidometrul (metoda Tramex).

În lipsa acestuia, se poate proceda astfel: se pune o bucată de folie de plastic (sau alt material plastic transparent), cu dimensiunea de circa 1m x 1m, pe suprafața betonului, pentru 24 de ore; dacă betonul nu este uscat suficient în zona foliei de plastic, vaporii de apă ce părăsesc betonul vor fi „prinși” sub aceasta, astfel încat betonul se va închide la culoare în acea zonă; această operațiune se va repeta la aproximativ 3-5 zile, până când nu se va mai sesiza nici o diferență de culoare între zona acoperită cu folia de plastic și restul suprafeței.

Testarea stratului suport

Notă: dacă după câteva săp­tă­mâni, la o nouă testare, sub folia de plastic nu se observă nici o evoluție (zona tot se înnegrește), acest lucru poate fi cauzat de infiltrațiile de apă de sub placa de beton. Dacă supra­fața de beton este în condiții bune (fără crăpături, zone sfărâmicioase, urme de ulei etc.), trebuie totuși continuată pregătirea acestuia, pentru a obține o aderență foarte bună a sistemului epoxidic.

Strat suport si Profile ale suprafeței (CSP)

În cele mai multe cazuri, pe su­prafețele noi de beton se poate observa un reziduu alb numit „lapte de ciment”. Fenomenul se numește „eflorescența betonului” și acest reziduu trebuie înde­păr­tat înainte de a aplica rășina epo­­­­­­xidică pentru pardoseală. Eflo­res­cența constă în acumulări de diferite să­ruri (de calciu, sodiu, potasiu, mag­neziu, cloruri și sulfați), care se ridică la suprafața betonului în timpul uscării acestuia.

Acumulările mari pot fi înde­părtate prin periere, iar acumulările reziduale prin spălare cu apă curată. În cazul betoanelor vechi, unde aceste acumulări de săruri au dus la formarea de carbonat de calciu sau magneziu (săruri care nu mai sunt solubile în apă), îndepărtarea acestora necesită utilizarea de agenți de curățare sau acizi.

Betoane vopsite

Un nou strat de rășină poate fi aplicat peste cel deja existent doar dacă acesta din urmă este în bună măsură aderent la beton. În situația respectivă, pregătirea betonului constă în înde­păr­tarea rășinii de pe zonele cu aderența slabă – un răzuitor specializat pentru aceste operațiuni poate fi utilizat pentru suprafețe mici. Peste stratul de rășină cu aderență bună se poate aplica fără probleme următorul strat.

Alte situații:

În situația în care trebuie aplicat un strat de rășină epoxidică peste rășină poliuretanică veche, aceasta trebuie înde­­părtată prin metode mecanice pre­cum șlefuirea cu discuri diamantate speciale înainte de aplicarea noului strat.

Dacă suprafata este contaminată cu ulei, va fi tratată cu un degresant cores­punzător, urmat de spălare cu apă curată. Nicio rășină nu va adera pe su­pra­fețe pe care există ulei, grăsimi sau alte produse uleioase. În cazul supra­fe­țelor acoperite cu rășină lucioasă, acestea vor fi șlefuite, pentru a obține ru­gozitatea necesară unei aderențe bune a stratului următor. Rășina veche cu aderență slabă sau unde aceasta este deja desprinsă de beton va fi înde­părtată utilizând poli­zoare sau scarificatoare.

Deși în toate tehnicile de pre­gă­tire a suprafețelor descrise mai sus se folosesc echipamente  co­nec­tate la aspiratoare indus­­triale, după finalizarea acestor etape este obli­gatorie aspirarea întregii su­pra­fețe pentru înde­părtarea pra­fului și a resturilor rămase.

Curățarea și aspirarea suprafeței, eliminarea prafului și pulberii fine care colmatează porii și închid capilaritățile suportului sunt ultimele secvențe în pregătirea de suprafață, dar și un factor important în eliminarea posibilităților de slăbire a aderenței și apariția delaminării.

Aplicarea rășinilor epoxidice

Dacă suprafața betonului a fost   pre­gătită corespunzător (curățată, de­­­gresată, decapată), mai există doi fac­tori ce trebuie luați în considerare în timpul aplicării rășinii epoxidice: tem­peratura și umi­di­tatea mediului care pot afecta rezultatul aplicării. În general, rășinile epoxidice pentru pardoseli trebuie aplicate la temperaturi cuprinse între 15ºC și 30ºC. Cel mai important factor care va fi verificat este umidatea stra­tului suport, care nu trebuie să depășească 4%.

Umiditatea la stratul suport

Umiditatea relativă a aerului nu tre­buie să fie mai mare de 80 % (apli­carea la valori mici este benefică).

Dacă temperatura și umiditatea sunt în domeniul recomandat, se trece la ames­tecarea componentelor rășinii și apli­carea acesteia. Aplicarea se va realiza în conformitate cu recomandările pro­du­­cătorului de rășină.

Echipamentele necesare

Pentru aplicarea de pardoseli din rășini sintetice, este obligatoriu un mi­nim de echipamente:

– Sablatoare (1-3 bucăți) – în medie, se pot pregăti cu un singur sablator apro­ximativ 400-500 mp, în funcție de puterea și lățimea de sablare.

– Aspiratoare industriale cu un debit de aer aspirat de minim 400 mc /oră, pentru conectarea la echipamente.

– Mașini de șlefuit cu discuri dia­mantate (de preferat cu 3 discuri planetare – cele cu un singur disc sunt foarte agresive și suprafața rezultată o să pre­zinte diferențe de nivel); mașinile de șlefuit cu un singur disc se folosesc în ge­neral pentru degroșări înainte de șlefuirea finală.

– Scarificatoare cu tambur rotativ și discuri diamantate, pentru corectarea diferențelor de nivel sau pentru obținere o suprafață foarte rugoasă – sunt potrivite la aplicarea sistemelor de pardoseli cu grosimi mai mari de 5 mm.

– Mașini de șlefuit de mână, cu sistem de captare a prafului, pentru zonele de margine sau greu accesibile, cum ar fi marginilor sifoanelor și a rigolelor.

– Mașini de frezat caneluri pentru retăierea rosturilor sau pentru tăierea șanțurilor de ancorare (la sistemele de beton poliuretanic).

-Elicoptere de finisat cu palete din teflon sau metal, acționate electric de la acumulator – pentru sistemele mai complexe care necesită și aplicarea de mortare epoxidice sau sisteme de pardoseli cu nisip cuarțos colorat.

Contactați unul dintre experții noștri pentru a afla mai multe despre sistemele de pardoseli pe care le putem aplica sau pentru a pro­grama o evaluare și ela­bo­rarea unei soluții tehnice la fața locului. Soluțiile tehnice oferite de Elite Surface Systems sunt complet perso­nalizabile, pentru a se potrivi nevoilor tale unice!

Pentru mai multe intrebari va rugam sa ne sunati la 0790.536.694 

Va mai recomandam sa urmariti un alt video de prezentare a activitatii noastre

Ne puteti urmari si pe Facebook aici: https://www.facebook.com/PardoseliEpoxidiceElite

Mai multe informatii despre noi si pardoselile noastre  pot fi gasite si aici: https://pardoseli-elite.ro/elite-surface-systems/

pardoseala industriala multistrat epoxidica autonivelanta

Pardoseala epoxidica industriala si toate informațiile de care ai nevoie

Sa începem cu începutul: Ce este o pardoseala epoxidica industriala?

Pardoseala epoxidica industriala este o șapa autonivelantă pe baza de rășini. Este poate cea mai cunoscută iar pentru noi este cea mai solicitata de catre clientii nostri. 

Este folosita atat in spatiile industriale cat si in cele comerciale, fiind foarte rezistenta si avand o durabilitate extinsa. Este excelenta pentru zonele in care avem un trafic intens atat pietonal cat si de masini, agregate industriale si utilaje de mare tonaj.

Pardoseala epoxidica industriala se curata foarte usor si foarte bine, este o pardoseala industriala igienica, nepermitând dezvoltarea bacteriilor. Industrii ca cele producatoare de alimente, depozitele, spitalele, farmaciile, carmangeriile au obligatia de a utiliza o astfel de pardoseala.

Pardoseala epoxidica industriala se lipeste foarte bine de stratul de beton, avand avantajul reticularii . Are caracteristici deosebite, protejand stratul suport de beton la impact, abraziune, apa si alti agenti chimici.

Utilizarea de pardoseli epoxidice industriale

Pardoselile epoxidice industriale au proprietati adezive foarte bune. Au rezistenta exceptionala atat chimica cat si la temperatura mare. Sunt izolatori electrici si au proprietati mecanice deosebite. Toate acestea se datoreaza reactiilor chimice dintre rasini si intaritorii pe care ii folosim atunci cand turnam o pardoseala epoxidica.

Vopselele utilizate la pardoselile epoxidice industriale sunt folosite cu precadere la interior. In exterior acestea nu sunt atat de rezistente, fiind sensibile la razele UV,  preluand un aspect de creta in urma impactului razelor UV asupra lor. Sunt foarte rezistente la coroziune, bune protectoare impotriva atat a apei cat si a umiditatii. Din acest motiv sunt utilizate ca prim strat in zonele cu umiditate si in industria auto.

Repararea stratului suport, a fisurilor, prin procedee de injectare a rasinii expoxidice

La reparatiile pe care le realizam pentru fisurile sau crapaturilor din beton, noi utilizam rasina epoxidica pentru ca au o rezistenta foarte ridicata, au o aderenta foarte ridicata si este potrivita atat in domeniul constructiilor civile cat si industriale.

Aplicarea rasinii are loc prin injectie sau turnare, direct in crapaturi, nu inainte ca fisurile sa fie curatate si degresate foarte bine. Facem acest lucru pentru a spori aderenta rasinii in crapaturile respective. Totodata, acopera foarte bine stratul suport din beton, creand un corp comun cu betonul, fara a avea vreun risc de desprindere. Rasina este utilizata si pentru a proteja betonul de infiltratiile de apa sau in cazul abraziunii.

Aplicarea de pardoseli epoxidice industriale

Aplicarea pardoselilor epoxidice se realizeaza in 4 etape:

Prima etapa este pregatirea stratului suport. Cand vorbim de pregatire, ne referim la slefuirea sau frezarea sau sablarea betonului care reprezinta stratul suport. Desi nu multa lume vorbeste despre acest lucru, pregatirea stratului suport este esentiala pentru durata de viata a pardoselii epoxidice. Printr-o pregatire asa cum este nevoie, cu reparatiile locale ale fisurilor, gaurilor si altor crapaturi cat si prin aplicarea solutiilor pentru corectarea planeitatii stratului suport, putem avea un rezultat final foarte bun. Majoritatea competitorilor nostri nu acorda din pacate atata atentie asupra acestei etape, etapa la care noi preferam sa investim mai multe resurse tocmai pentru ca lucrarea sa fie un succes pe termen lung. De multe ori am fost chemati sa reparam lucrarile altor colegi care nu au acordat atata atentie cat este nevoie pregatirii stratului suport. De aceea ne-am ales si numele de Elite Surface Systems. Pentru ca stratul de suport trebuie sa fie de elita ca noi sa turnam si sa egalizam prin trafalet si gletiera, pardoseala epoxidica industriala.

A doua etapa este Amorsarea stratului suport. Ne referim la amorsarea suprafetei cu rasina epoxidica. Si aceasta etapa este extrem de importanta si de felul in care este realizata depinde atat longevitatea pardoselii cat si aderenta stratului de baza.

A treia etapa este aplicarea stratului de baza. Aplicarea acestui strat se face cu o grosime variabila. Aici este momentul in care putem sa si personalizam pardoseala epoxidica industriala prin adaugarea de chips-uri colorate sau cuart colorat

A patra etapa si ultima este aplicarea stratului de sigilare , acesta putand fi mat,lucios, transparent sau colorat, cu textura potrivita industriei: antiderapanta, texturata, neteda.

Este foarte important de stiut faptul ca o pardoseala epoxidica industriala se poate aplica in doua-trei straturi. Acest lucru se realizeaza in functie de destinatia spatiului industrial, de traficul in respectivul spatiu, de greutatea vehiculelor si utilajelor care tranziteaza respectivul spatiu. pardoseli epoxidice industriale etape

Cat dureaza aplicarea pardoselii epoxidice industriale?

Timpul pe care noi il recomandam pentru intarire este de 2-4 zile . Prin intarirea totala vom putea avea o pardoseala rezistenta si cu stabilitate dimensionala exceptionale. Dupa acest interval, se poate utiliza la maximum din punct de vedere tehnic, putand si tranzitata de camioane, motostivuitoare, utilaje grele.

O utilizare spectaculoasa pentru care suntem din ce in ce mai solicitati este cea rezidentiala, in spatiile de locuit. Am obtinut pana acum efecte de marmura, de adancime, de apa curgatoare, de ocean cu pardoselile decorative 3D. Ca si in cazul pardoselilor industriale, ne bucuram de aceeasi rezistenta ridicata pentru straturile de peste 2mm. 

Pardoseala epoxidica industriala realizata (turnata) de Elite Surface Systems are urmatoarele caracteristici tehnice:

  • Indeplineste condițiile sanitare europene de calitate și siguranta alimentară DSVSA, HACCP si ISO 22000, precum si cele de rezistență electrică IEC 61340-4-1 și EN 1081
  • Rezistentă la actiunea grasimilor, uleiurilor, carburantilor, apei sub presiune, agentilor si proceselor de curatare.
  • Pardoseala epoxidica are un miros neutru si continut redus de compusi organici volatili
  • Este impermeabila, izolând complet suportul pe care este aplicată
  • La pardoselile epoxidice se poate regasi un finisaj texturat, neted sau antiderapant, in functie de necesitatile beneficiarilor 
  • Este antistatică/anti-praf
  • Pardoseala epoxidica se poate aplica și peste pardoseli vechi (pardoseli din rașini, beton degradat, placi ceramice, mozaic etc)
  • Are rezistenta mecanica, chimica, la abraziune, soc termic, UV, rezistenta la diferite tipuri de trafic
  • Se aplică și se usucă rapid
  • Gamă de culori diversificată precum și de texturi, la alegerea beneficiarilor.

Pardoseli epoxidice – Avantajele și beneficiile acestora

  • Pardoselile epoxidice sunt suprafete continue, fara rosturi sau imbinari evitand astfel dezvoltarea florei microbiene acestea fiind igienice, usor de curatat si de intretinut. Ele au proprietati conductive / disipative electrostatic.
  • Sunt usor de curatat si dezinfectat. Nu contamineaza produsele, nu le afecteaza caracteristicile.
  • Prin aplicarea lor, se economisesc importante resurse financiare si timp
  • Pardoselile epoxidice protejeaza betonul, nu permit patrunderea apei si de asemenea nu permit scurgerea substantelor poluante in mediul inconjurator
  • Ele sunt rezistente la alunecare și ofera siguranta angajatilor in mediul de lucru
  • Reduc expunerea la factori alergenici
  • Pardoselile epoxidice pot fi turnate în spații cu destinații complexe și diverse
  • Aplicarea are loc rapid, astfel nu este necesara oprirea activitatii pe perioade lungi de timp

Cand ne referim la pardoseli epoxidice, ne referim la un aspect plăcut, cu posibilitatea personalizării lucrărilor noastre.

Mai multe despre pardoseala epoxidica puteti gasi si aici

pardoseala epoxi autonivelanta cu rezistenta chimica mare

O întrebare foarte bună! Și un răspuns pe masură din partea noastră despre pardoseli industriale!

Așa cum deja ne cunoașteți, ne dedicăm de foarte multă vreme si suntem specialisti in pardoseli industriale de toate tipurile, având peste 350 000 mp turnați până acum în activitatea noastră.
Scopul acestui e-mail nu este să ne ”lăudăm” ci să venim cu adevărat în întâmpinarea dumneavoastră cu detalii menite să vă ajute să luați cea mai bună decizie pentru spațiile industriale pe care le aveți în management.

Va invitam sa urmariti si o prezentare video despre noi aici:
https://youtu.be/Urll81VGm_o

Să începem! 

În anul 2021, când discutăm despre alegerea celei mai bune pardoseli industriale, indiferent de utilizarea spațiului, a destinației spațiului industrial, a domeniului în care activați,  cu siguranță v-ați lovit de o multitudine de alegeri posibile și de prea puține informații, chiar și din partea unor firme din domeniul nostru.

Multitudinea alegerilor potențiale nu intotdeauna reprezintă și  atu, mai ales când la un moment dat trebuie să luați o decizie finală în acest sens.

Aici intervenim noi, spre a vă ajuta să luați o decizie în cunoștinta de cauză, dat fiind faptul că am reușit să turnăm pardoseli industriale în toate domeniile de activitate, de toate tipurile cunoscute până acum și suntem în continuare foarte solicitați în acest sens.

Astăzi ne vom dedica pardoselilor din spațiile de producție.

Industria produselor de larg consum se confrunta cu provocări unice atunci când vine vorba de sănătate. Există foarte multe standarde, certificari privind siguranța utilizatorilor și a consumatorilor. Se pune pe bună dreptate foarte multă atenție asupra siguranței consumatorului. În acest sens, întotdeauna am recomandat clienților noștri doar pardoseli turnate. Acestea sunt fără îmbinări pentru a satisface cele mai stricte cerinte internaționale și naționale pentru siguranță și igienă.

Ca să lucreze în conformitate cu standardele în vigoare, companiile trebuie să aloce foarte multă atenție asupra curăteniei și igienei, dar și asupra expunerii la anumite substanțe chimice.

Produsele epoxidice uzuale nu sunt potrivite în zonele de producție expuse la substanțe cu valori extreme ale pH-ului, de la foarte acid până la extrem de alcalin. În zonele de procesare a alimentelor trebuie, de asemenea, să se țină cont și de pereți și de îmbinările dintre aceștia și pardoseală.

Îmbinarea trebuie făcută printr-o scafă concavă care permite curățarea ușoară. reducerea accidentelor de muncă cauzate de o pardoseală alunecoasă este un alt aspect important. Este de la sine înțeles că pentru a reduce alunecările și accidentele, pardoseala trebuie păstrată curată și uscată.

În mediile de producție pentru produse alimentare și băuturi, acest lucru nu este întotdeauna posibil. obținerea unui echilibru optim între condițiile de siguranță și producție nu este o sarcină ușoară.

În sfârșit, pentru camerele de congelare, este nevoie de o acoperire elastică, aptă să reziste la temperaturi extrem de scăzute (-40°C). Există o serie de motive pentru care pardoselile nu rezistă în exploatare. unul are legătură cu proiectarea și construcția slabă a substratului, altul este că finisajul pardoselii nu este potrivit pentru utilizarea planificată, un al treilea este o aplicare prost executată și pregătirea superficială a suportului.

Poate părea ironic, dar este cel mai scump să ai probleme cu pardoselile. În medie, o refacere sau o reparație corectă durează cel puțin o săptămână, în funcție de dimensiunea și complexitatea lucrării. reamenajarea și repararea unei pardoseli înseamnă deci timp de întrerupere a activității curente, adică venituri pierdute.

Alegeți o suprafață continuă, neporoasă, impermeabilă și fără îmbinări

Deși favorite de mult timp pentru anumite industrii, placările cu gresie (sau orice acoperire de pardoseală asemănătoare, cu rosturi și îmbinări), au aceaste probleme când vine vorba de igienizare și întreținere. Rosturile de pe suprafața pardoselii reprezintă un risc potențial de contaminare. Igiena suprafețelor depinde inclusiv de aderența adezivului la fiecare bucată de gresie, de calitatea și integritatea chitului de rost folosit.

Chiar și cea mai mică porțiune de chit aplicat necorespunzător, orice fisură sau placă nefixată creează o zonă întunecată și umedă – mediul ideal pentru ca microbii să se reproducă. Rosturile sunt, de obicei, primul loc unde apar fisuri sau unde chitul cedează, expunând marginile plăcilor care apoi se pot desprinde astfel încât aceste zone devin aproape imposibil de curățat corespunzător. apar astfel intervenții frecvente și incomode pentru reparații.

Spre deosebire de acestea, pardoselile turnate din rășini epoxidice, poliuretanice sau din poliuretan-ciment sunt aplicate ca suprafețe netede, monolitice, fără îmbinări sau cu rosturi limitate și sigilate elastic, îmbinând durabilitatea (rezistența la abraziune, rezistența la impact etc.) cu rezistența la temperaturi ridicate și rezistența chimică la cele mai comune produse chimice utilizate în industrie, fără a permite dezvoltarea de microbi.

Evidentiati caile de circulatie si zonele de lucru

Marcajele de pardoseală care disting căile de rulare a vehiculelor de benzile de circulație pentru pietoni, precum si directionalitatea pot ajuta la prevenirea accidentelor si la imbunatatirea fluxului de lucru. 

Delimitarea zonelor sau folosirea anumitor culori pentru pardoseală pot contribui la creșterea productivității și performanței prin reducerea numarului de personal neesential intr-o anumita zona.

Respectarea conditiilor sanitare se face marcând faptul că intrarea într-o zonă critică este limitată la cei care poartă echipamente de protecție cum ar fi cizmele, halatele, măștile, mănușile etc 

Alegerea materialului pentru pardoseală care se pretează cel mai bine tipului de activitate desfășurat dar și suportului existent.

Pardoseala care aderă în mod inerent și complet la substratul de beton  sprijină igiena zonei de producție și garantează exploatarea de lungă durată. De exemplu, pardoseala de tip PVC sau dale de cauciuc nu se leagă monolitic de stratul suport, trebuie fixată pe beton cu adeziv aplicat local. Acest lucru poate duce la creearea golurilor între acestea și suportul de beton, pemițând bacteriilor și mucegailui să prolifereze neobservate.

Sistemele de acoperire cu rășini în schimb fac corp comun cu substratul de beton, eliminând riscul unor astfel de goluri.

Mai mult, pardoselile din rășini demonstrează o durabilitate excelentă cu rezistență la impact și abraziune precum și o rezistență excepțională la compresiune.

Pardoseala din rășină este impermeabilă la umiditate ceea ce îi permite să rămână intactă și complet lipită în zonele cu prelucrare umedă. Unii producatori ofera soluții pentru condiții nedorite și dificil de abordat, cum ar fi transmisia de vapori de apă prin beton, care pot deteriora aderențaaspectul și funcționalitatea apoape oricărui tip de pardoseală.

Pardoseli industriale poliuretan-cimentoase, permeabile la vaporii de apă, rezistente la agresiune chimică, șocuri mecanice și șocuri termice sunt ideale condițiilor grele de lucru

Evitati acumularile de apa prin asigurarea unei pante corespunzatoare a pardoselilor catre drenuri

Apa uzată, după ce ajunge pe pardoseală, creează zone umede care pot adăposti agenți patogeni și fac pardoseala nesigură pentru lucrători. Crearea unei pante corespunzătoare către rigole sau sifoane este obligatorie în proiectarea pardoselii.

Protejarea corespunzătoare a bordurilor și pereților unei pardoseli industriale

Pardoselile, pereții și bordurile din beton trebuie protejate cu materiale care sa respecte standardele și să reziste deversărilor accidentale ale substanțelor folosite în procesul tehnologic sau pentru igienizare. Dacă sunt aplicate corect, suprafețele acoperite vor fi netede si monolitice pentru a permite curățarea rapidă și eliminarea corespunzătoare a oricăror materiale vărsate.Dacă este cazul, alegeți culori de siguranță pentru borduri, pentru a reduce la minimum accidentele.

Eliminați unghiurile de 90 de grade la îmbinarea dintre pardoseală și perete

Prin eliminarea unghiurilor dintre pardoseala și pereti, se reduc zonele în care se pot acumula și dezvolta bacterii și mucegaiuri iar curățarea și igienizarea se fac mult mai eficient și mai amănunțit. Pardoselile turnate din rășini se execută cu scafe concave cu înălțimi de până la 10-20 de cm și se pot integra perfect în sisteme complete de perete/pardoseală.

Alegeti textura adecvata pentru a imbunatati rezistenta la alunecare a unei pardoseli industriale

Siguranța angajaților este una dintre cele mai importante cerințe pentru orice loc de muncă. Rănirile prin alunecare reprezintă aproximativ 86% din totalul incidentelor iar 90% dintre acestea se întâmplă pentru că pardoseala este umedă.
Aceste accidente sunt în special în industria alimentară, unde apar de 4 ori mai des decât media altor industrii.

Alături de lichide, orice tip de particule cum ar fi pulberea sau granulele, pot crea un pericol de alunecare și accidentare. În timp ce anumite camere de procesare a alimentelor necesita pardoseli netede pentru o igienizare optimă, alte zone au nevoie de un anumit nivel de rezistență la alunecare pentru o siguranță îmbunătățită. În funcție de fiecare zonă de lucru, se pot creea texturi personalizate, îmbunătățind tracțiunea pentru pietoni și vehicule.

Reduceti pericolele din pulberile combustibile cu pardoseli industriale conductive

Diferite pulberi combustibile și ingrediente granulate necesită depozitare și manipulare specială. De exemplu, energia electrică statică generată de o simplă mișcare fizică pe pardoseală poate reprezenta o amenințare reală în vecinătatea acestor materiale.

Ca parte a unui program de siguranta la scara larga, pardoselile epoxidice conductive sau disipative electrostatic (ESD) pot ajuta la disiparea în sigurantă a încărcăturii din locațiile sensibile, cu risc ridicat de explozie.

Asigurați-vă că pardoselile pot suporta stresul termic

Folosirea apei calde sau a aburului pentru igienizarea zonelor de procesare poate afecta rapid orice pardoseală care nu este proiectată pentru șoc termic. Acest lucru este valabil și pentru o zonă de prelucrare la rece sau frigorifică.

Schimbările extreme de temperatură sau șocul termic reprezintă o condiție la care puține tipuri de pardoseală pot rezista. Din fericire, pardoseala poliuretan-cimentoasă este proiectată pentru utilizarea in aceste condiții de lucru.

Asigurati-va ca pardoseala poate tolera extremele de PH

Ingredientele alimentare, substanțele chimice și produsele de curățare pot avea valori PH de la foarte acide până la extrem de alcaline. Indiferent dacă este vorba de acidul citric sau lactic, substanțe de curățare alcaline sau ingredientele sărate, expunerea continuă la substanțe cu PH extrem poate provoca deteriorarea prematură a betonului neportejat. Mai departe, substratul poros deteriorat poate deveni rapid locul ideal pentru creșterea bacteriilor. 

Pentru a preveni acest lucru, sistemele de pardoseală turnate pe bază de rășini sintetice oferă variante inovatoare, rezistente la substanțe chimice acide și alcaline cu concentrație ridicată.

Stim ca informatia din acest e-mail este stufoasă! Stim ca poate sa ajungeti pana in acest loc a reprezentat un efort insa facem acest lucru pentru a ne asigura ca va informam asa cum trebuie. Mai mult, saptamanile urmatoare va vom trimite informatii despre pregatirea stratului suport, activitatea pe care noi o realizam poate cel mai bine din intreg spectrul de aplicatori de pardoseli din tara. Pe langa turnarea pardoselilor, trebuie sa ne asiguram ca stratul suport a fost foarte bine pregatit pentru destinatia finala a spatiului dumneavoastra industrial. Despre acestea vom discuta la urmatorul e-mail.

Mai multe puteti vedea si aici:
https://youtu.be/or2jUEtQCNI

Echipa Elite Surface Systems este dedicata perfectiunii, profesionalismului si durabilitatii. Pardoselile reprezinta de cele mai multe ori o investitie care trebuie sa se amortizeze intr-un timp scurt prin eficacitatea lor, prin durabilitate si prin bunul raspuns pe care il ofera solicitarilor si necesitatilor dumneavoastra.

Va invitam sa urmariti cele 2 videoclipuri inserate in acest e-mail, sa ne adresati intrebari suplimentare pe office2@pardoseli-elite.ro 

Mai mult, va amintim faptul ca serviciul nostru de consultanta este unul gratuit, indiferent daca lucrati cu noi sau nu. Oferim acest serviciu prin cei mai buni ingineri specializati pe pardoseli din Romania. Ne dorim ca prin acest serviciu, sa va putem informa corect, intr-o maniera profesionistă si completă.

Pentru mai multe intrebari va rugam sa ne sunati la 0790.536.694 

Va multumim pentru atentie, 

Va invitam sa mai cititi despre noi si aici

marcaje rutiere depozit

Marcaje rutiere industriale si pictograme

In decursul celor peste 12 ani de activitate si experienta acumulata in domeniul industrial, am reusit sa aducem unui larg numar de clienti, solutii pentru marcaje rutiere industriale si pictograme din spatiile industriale de productie, de logistica, de parcari, depozite, magazine, laboratoare cat si spitale.

Cand vorbim de marcaje rutiere industriale si pictograme, ne referim la cel putin sapte caracteristici. O prima caracteristica este cea evidenta, care tine de necesitatea dotarii spatiilor industriale cu marcajele necesare din foarte multe motive incepand cu cele ce tin de siguranta cat si cu cele care tin de organizarea unui spatiu industrial, medical, de parcare sau de productie.

Sa fim atenti la cele 7 caracteristici ale marcajelor rutiere industriale

Astfel avem marcaje rutiere industriale si pictograme care tin de ghidare, semnalizare, parcare, treceri de pietoni, inscriptionari, numerotari, sageti de dirijare, spatii de stationare si altele.Mergand pe aceasta caracteristica, am fost alaturi de partenerii nostri care au avut nevoie de aplicarea marcajelor pe beton, pe asfalt, pe suprafata pardoselilor acoperite de rasini sintetice, cu sau fara pregatirea stratului suport.

In imaginile specializate pe care le gasiti aici , va invitam sa vedeti cateva dintre lucrarile noastre de-a lungul timpului. Dupa aceea in partea de jos a acestui newsletter, va vom prezenta si celalalte sase caracteristici, foarte importante si care fac diferenta intre noi si alte companii care au o activitate asemanatoare!

A doua caracteristica se refera la rezistenta. Marcajele pe care noi le montam pentru clientii nostri au rezistenta superioara la uzura. Ce anume facem noi ca sa avem aceste rezultate? Folosim cele mai bune materiale de pe piata! In fiecare luna studiem ultimele tehnologii si le aplicam pentru clientii nostri ca acele marcaje care au semnatura noastra, sa fie marcaje rezistente in timp, la uzura maxima posibila.

O lucrare de marcaj nu este o lucrare pe care sa ne-o dorim sa o repetam in spatiile industriale. Este o lucrare care trebuie executata cu atentie, meticulos si cu simtul raspunderii. A aplica marcaje nu se rezuma la a intinde niste benzi pe jos si apoi a vopsi pe interiorul lor sau in exterior. Nu, este mai complex intregul proces, presupune cunostinte daca ne dorim un procedeu executat cu succes si de durata.

Durabilitatea ca factor esential – marcaje rutiere industriale durabile pe termen indelungat

A treia caracteristica se refera la factorii care distrug un marcaj in mod normal. Aici ne referim la apa, benzina, ulei mineral si alte substante chimice. Toate acestea au un impact devastator asupra marcajelor in mod normal. Si aici iarasi trebuie sa aducem aminte de materialele pe care le folosim pe de-o parte dar si de modul de aplicare al marcajelor si mai mult, modul de protectie al acestora.

Ca sa nu povestim prea mult acum, va spunem pe scurt ca noi am dezvoltat si suntem singurii din Romania care au gasit o solutie de durata, o solutie profesionista prin excelenta prin care sa protejam propriile marcaje rutiere industriale de substantele chimice aparute. Tot aici ne referim si la intemperiile de sezon, elemente de altfel distructive pe termen lung asupra marcajelor.

A patra caracteristica la care noi suntem foarte atenti si pe care majoritatea competitorilor nostri o uita, tine de conformitatea elasticitatii.Si aceasta se obtine tot prin studiu, tot prin utilizarea unor anumite materiale, printr-o tehnica de aplicare deosebita, printr-o maniera de aplicare a vopselei diferita fata de ceea ce gasim sau ne-a fost oferita spre obisnuinta pana acum.  

A cincea caracteristica va va incanta: aplicarea rapida! Spunem ca va va incanta pentru ca majoritatea clientilor nostri au apelat la serviciile noastre pentru ca am reusit sa ne implementam un sistem de management in activitatea noastra, care se bazeaza pe sistemele de lucru Kaizen. Ce facem? Ne imbunatatim continuu, ne-am specializat o parte din angajati pe marcaje si lucram extrem de ordonat.

Nu suntem toti peste tot. Fiecare isi face treaba pe care stie sa o faca cel mai bine. Si ne imbunatatim continuu. Asa am ajuns la cele mai rapide aplicari de marcaje. Iar rapid in industrie inseamna bani, inseamna productivitate, inseamna continuitate. La asta ne pricepem cel mai bine!

Probleme cu deteriorarea culorii? Rezolvate pentru marcaje rutiere industriale 

A sasea caracteristica se refera la ingalbenirea si deteriorarea culorii. Acest aspect de obicei este unul care aduce foarte multa frustrare acelor beneficiari care dupa ce au cheltuit o suma deloc de neglijat, au constatat cu stupoare ca investitia devine in fapt doar o cheltuiala si mai mult, o cheltuiala recurenta in cazul in care nu lucreaza cu o firma specializata in marcaje si pictograme rutiere.

Nu de putine ori am fost prezenti in hale a caror marcaje erau facute cu doar sase luni in urma insa pareau ca aveau multi ani datorita ingalbenirii si deteriorarea culorilor acestora. Aici intervenim cu vopseluri foarte bune, uneori mai scumpe dar care, aplicate in conformitate cu fisele tehnice precum si cu expertiza noastra de atatia ani, se pastreaza intr-o stare foarte buna, ramanand in timp vivacitatea culorilor folosite, indiferent de gradul de uzura si/sau substante chimice varsate in timp pe acestea.

A saptea caracteristica si poate cea care este cea mai cautata de catre dumneavoastra in spatiile dumneavoastra industriale, este fiabilitatea . Si aceasta caracteristica noi o intelegem cel mai bine si ne orientam intreaga noastra activitate in jurul acesteia pentru ca nimeni nu isi doreste sa ”bifeze” un aspect al intretinerii spatiului industrial si sa se intoarca asupra lui in mai putin de 2-5 ani (dupa caz).

Toti ne dorim ca atunci cand am executat o lucrare, sa ne sunati doar sa ne felicitati, nu sa ne atrageti atentia ca nu a fost buna vopseaua, ca s-au deteriorat pictogramele etc. Tocmai de aceea, in cei peste 350 000 mp de pardoseala aplicata si apoi dotata cu marcaje si pictograme, nu am primit vreun telefon (sau mail) cu reclamatii. Pentru ca asta inseamna ELITE: Elita in pardoseli. 

Sa nu uitam ca si imaginea are un rol foarte important!

Si pentru ca noi mereu facem o surpriza placuta partenerilor nostri, ne-am gandit sa va mai mentionam o caracteristica la care sa va ganditi si pe care o puteti obtine in exclusivitate lucrand cu noi. Si aici ne referim la branding. Stim, este un concept din marketing dar pe care noi il aplicam cu mult succes atunci cand realizam lucrari de marcaje rutiere industriale si pictograme.

Pentru ca pe langa cele 7 caracteristici ce tin 100% de partea tehnica, avem o a opta caracteristica ce tine de imagine. Marcajele si pictogramele tin de imaginea dumneavoastra. Daca un produs se bucura de o eticheta, de o ”imbracare”, un spatiu industrial (de productie, alimentar, farmaceutic, medical etc) se bucura de imaginea pe care marcajele o lasa.

Daca avem marcaje rutiere industriale realizate cu simt de raspundere, cu gandul la imaginea per total al spatiului precum si al beneficiarului, avem atunci marcaje frumoase. Avem marcaje care sa bucure ochiul.
Asadar, aceste 8 caracteristici sunt caracteristicile ELITE atunci cand discutam de marcaje si pictograme industriale. Putem sa va descoperim cu mult mai multe informatii si detalii. Dar ca sa nu va rapim acum prea mult timp, va rugam sa ne contactati ca sa punem tara la cale si marcajele la uscat..

Suntem și pe Linkedin! Ne puteți găsi aici AICI ! 

pardoseli pentru parcari

Pardoseli pentru parcare. Tendinte si cum arata viitorul parcarilor in Romania. 

Astazi vom discuta despre pardoseli pentru parcare si asta pentru ca in ultima perioada, parcarile au captat un interes deosebit. Autovehiculele sunt in continua crestere pe soselele din Romania iar solutiile de parcare pentru acestea sunt din ce in ce mai limitate.

In Romania, in zilele noastre se cauta din ce in ce mai multe solutii pentru parcarea autovehiculelor de orice dimensiune, mai ales in zonele urbane, urmand modelul altor tari. Dam exemplu Spania, care si-a amenajat mai ales in zonele urbane o multitudine de parcari cu plata, parcari care sunt din ce in ce mai profitabile, pe zi ce trece.

Pardoseala pentru parcare. Cum o gasim in Europa?

Avem cunostinte care inchiriaza un loc de parcare in Madrid de pilda, cu 50 Euro lunar, spunand ca este un pret rezonabil. Alte cunostinte de-ale noastre platesc zilnic aproape 10 euro in Madrid doar ca sa isi poata parca masina. Alte cunostinte de-ale noastre au avut un loc de parcare. In momentul cand l-au pus la vanzare, au reusit sa gaseasca un cumparator in primele 3 ore. Iar o alta cunostinta de-a noastra are un spatiu de parcari supraetajate in Madrid, unde incarcarea este de peste 80% in timpul zilei si 30% in timpul noptii.

Atat de profitabila a devenit aceasta afacere incat nu are niciun gand sa vanda. Si el a fost printre cei ce ne-au intrebat despre pardoseli pentru parcare, ajungand sa lucreze cu partenerii nostri din Spania.

Cam asta se intampla in Spania in zilele noastre si acelasi lucru se intampla si in Romania. Spatiile de parcare si solutiile aferente de pardoseli pentru parcare, sunt din ce in ce mai cautate. Ele  sunt foarte limitate in continuare in raport cu necesitatile soferilor iar o afacere cu parcari a devenit printre cele mai profitabile.  Afacere care nu necesita nici marketing de cele mai multe ori, nici investitii foarte mari dupa ce au fost construite si dotate corespunzator.

Cum alegem o pardoseala pentru parcare?

In acest sens si noi, prin prisma multitudinilor solicitarilor din partea beneficiarilor nostri, am dat de foarte multe ori raspunsuri privitoare la tipul de pardoseala pe care ar trebui sa o alegem atunci cand ajungem la capitolul pardoseli pentru parcare.

Si aici avem trei posibilitati de pardoseli pentru parcare in total, reprezentate de pardoseala pe bază de rasini epoxidice (EP) care sut sisteme de acoperire rigide fara capacitate de acomodare a fisurilor, pardoseli poliuretanice (PUR) in functie de structura de rezistenta a parcarii, de expunerea la razele UV sau de riscul de fisurare al betonului (acestea sunt elastice care au capacitatea de preluare a fisurilor) si in cele din urma pardoselile din beton.

Le vom lua impreuna pe primele doua si le vom compara cu pardoselile din beton. Facem acest lucru pentru ca avantajele primelor doua sunt comune, diferentele dintre primele doua le vom analiza intr-un articol viitor.

Astfel, sa vorbim de pardoseli pentru parcare, turnate,  mai intai. Calitatile acestora sunt multiple iar prin analiza pe care ne-am propus-o in acest articol, veti vedea si dumneavoastra care sunt diferentele de calitate pe termen mediu si lung. Ne intereseaza aceste termene mediu si lung pentru ca investitia ar trebui facuta odata si apoi amortizata fara alte cheltuieli ulterioare, neprevazute din pacate de multe ori.

Praf in parcare.Cum scapam de el?

Pardoselile turnate pe baza de rasini epoxidice si poliuretanice pentru parcare, au o foarte mare calitate prin prisma faptului ca ele nu emit praf. Neavand emisie de praf, atat din punct de vedere ecologic dar mai ales din punct de vedere practic, sunt o alegere excelenta.

Emisiile de praf reprezinta in timp o atmosfera incarcata, necesita un sistem suplimentar de aerisire daca vom cauta sa urmarim prevederile actuale si din viitor pe care Romania va trebui sa le asume in UE. 

Analizand doar ce am scris mai sus, ar fi de ajuns ca sa intelegem de ce fugim de praf. Totusi, ne gandim ca o afacere buna intr-o parcare este o spalatorie auto. In conditii de praf, aceasta afacere ar avea mari probleme.

Astfel, daca un beneficiar al unei parcari ar dori sa subinchirieze unul sau doua posturi de parcare pentru o afacere de acest tip, ar trebui sa aiba in gand si acest neajuns. Neajuns care se reflecta in partea financiara si in vesnica si dorita amortizare a investitiei.

Clienti care pleaca cu scartaieli in roti? Pardoseli pentru parcare stresate?

Bineinteles, sunt posesori ai autovehiculelor care simt nevoia sa plece mai sportiv de pe loc. In multe cazuri, in parcari apar si multe frane, fenomen normal de altfel. Un alt fenomen este virarea rotilor pe loc, in cautarea schimbarii unghiului de mers.

Totodata incarcatura sau tonajul unor vehicule poate fi mai mare sau mult mai mare decat cel al unui vehicul. Toate aceste aspecte afecteaza pardoseala unui spatiu de parcare. 

Faptul ca cele doua tipuri de pardoseli pentru parcare turnate, au o rezistenta foarte ridicata la smulgere, la abraziune si alunecare reprezinta iarasi un element extrem de important pentru beneficiarii nostri.

In fiecare zi, la o parcare cu 100 de locuri pe nivel de pilda, trec cel putin 1500 de autovehicule, de toate tonajele si dimensiunile. 1500 inseamna 45 000 lunar, 5 400 000 anual. Daca mai adaugam numarul de roti care apasa pe pardoseala, ajungem la un 21 600 000 de roti de toate tipurile, unele de iarna, altele de vara, de la autovehicule mini pana la vehicule mari si incarcate.

Daca stam sa analizam la exemplul de mai sus, ca 21 600 000 de roti calca anual o pardoseala, unde posesorii pot avea un stil mai sportiv de utilizare, sau sa fie mai precauti si generosi cu frana, sau sa faca multe manevre pentru incadrarea unui loc de parcare si multe altele, ne dam seama ca pardoseala intr-un spatiu de parcare este pe buna dreptate cea mai afectata parte pe de-a-ntregul iar pentru pardoseala chiar trebuie si e musai sa alegem o varianta viabila si rezistenta pentru o indelungata utilizare.

Ce facem daca se intampla sa ii curga cuiva ulei din masina? Pardoseli pentru parcare cu solutii?

O alta problema care apare foarte des si este normala, este actiunea agentilor chimici asupra pardoselii. Nu putine sunt autovehiculele care pierd ulei, nu putine sunt cazurile in care pe pardoseala se poate varsa un element chimic coroziv. Ei bine, in cazul unei pardoseli turnate, acesta nu reprezinta o problema. O pardoseala turnata rezista tuturor problemelor si atacurilor chimice. Si mai mult, se pot curata foarte usor, chiar cu masini de spalat industriale.

Poate ca in sinea noastra zicem ca aceasta nu este o problema atat de mare, dar daca din cele 5 400 000 autovehicule, doar 0.1% au aceasta problema, asta inseamna ca 5400 de autovehicule pot sa lase amintiri din ulei si alte materiale chimice corozive sau non corozive. Si asta intr-un an. Noua, 5400 ni se pare mult. Si 50 ml daca s-ar scurge de la fiecare,  ar insemna un total de 270000 ml, nu mai putin de 270 L in fiecare an, scursi pe pardoseala noastra.

Daca vedem lucrurile intr-o maniera logica, sincera si corecta fata de afacerile noastre, este clar ca nu ne permitem ca 270 L minim, sa se verse pe pardoseala, urmand ca dupa un an sa facem reparatii capitale daca nu am folosi o pardoseala turnata, corect aleasa pentru destinatia spatiului in care am investit.

Intr-o parcare cuvantul de baza este impactul. Cum preintampinam? Cum salvam aceste pardoseli pentru parcare?

Cand am scris acest subtitlu, nu ne-am gandit la impactul dintre vehicule sau dintre vehicule si zidurile parcarii. Ne-am gandit la acel impact care nu se vede, nu se aude neaparat dar care are loc mult mai des si cu efecte devastatoare in timp.

Da, ne referim la impactul pe care clientii parcarii atat prin autovehiculele pe care le conduc dar mai ales la lucrurile pe care le depoziteaza pentru moment pe pardosea, obiecte ascutite de multe ori, abrazive, chimicalizate, reci, incinse, mici, mari, grele sau usoare. Putem vorbi 1000 de pagini despre ce tipuri de impact resimte o pardoseala intr-o parcare.

Nu e cazul. Ati inteles si nu mai continuam sa explicam dar este lesne de inteles cat de multe lucruri ne pot strica pardoseala parcarii. Ei bine, o pardoseala turnata este rezistenta la impact. Prin rasinile utilizate, se acopera intregul sol al parcarii, lasand ca o pelicula de protectie care este impenetrabila si o sa vedem mai tarziu ca este si sigilata elastic. 

Ca sa ne fie mai usor de inteles, imaginati-va ca aveti un telefon foarte scump. Il scapati pe jos. Exercitiu: in rastimpul in care telefonul cade de pe masa pe jos de pilda, oare ce e mai bine sa apara in gandul nostru? Varianta 1: E ok, are folie de protectie de buna calitate. Varianta 2: Tatal nostru care esti in ceruri… pentru ca nu ai folie de protectie. 

Cam acelasi lucru este si cu protectia pe care o pardoseala pentru parcare este imperios necesar sa o aiba.

Iarna nu-i ca vara. Sau cum era?

Cu totii am ascultat multi primari care au folosit de-a lungul timpului acelasi silogism. Ca iarna nu e ca vara. Si le dam dreptate mai ales cand ne gandim la pardoselile pentru parcari. De ce atingem acest subiect? Pentru ca vorbim de un stres enorm pe care pardoseala parcarii o are atunci cand exista diferente de la minus 20 grade Celsius la plus 45 de grade Celsius.

O diferenta de 65 de grade este enorma intr-un ciclu anual. Iar aceasta diferenta se resimte din plin la o pardoseala de parcare la care adaugam si stresul de mai devreme cu greutatea, chimicalizarea, impactul, abraziunea, smulgerea si alunecarea.

De aceea atunci cand recomandam pardoseli pentru parcare, tinand cont de toate aceste elemente, alegem ca prima optiune o pardoseala turnata (epoxidica sau poliuretanica). Nicio alta pardoseala nu va face cu adevarat fata la asemenea diferente de temperatura, socuri termice (noaptea frig- ziua foarte cald) si asa mai departe.

Mai mult, exista riscul din pacate sa apara si un incendiu. Nu putine au fost datile in care autovehicule au luat foc in parcari. Ei bine, cu o pardoseala turnata, riscul de extindere al focului prin pardoseala este 0.

0 pentru ca este ignifugata si deci elimina riscul extinderii unui incendiu. La fel, este rezistenta la CO2. Si are si capacitatea de a prelua fisurile dinamice si statice. 

Si cu Soarele cum facem? Pardoseli pentru parcare cu ochelari de soare?

O alta problema des intalnita la pardoseli este cea a impactului pe care razele UV le au asupra structurii de pardoseala. Ei, si aici avem o solutie avantajoasa prin pardoselile turnate pentru ca o pardoseala turnata epoxidica sau poliuretanica va avea rezistenta ridicata la razele Soarelui.

Iar acest lucru este foarte foarte important, mai ales intr-un context ce priveste in recuperarea unei investitii intr-un termen rezonabil de timp.

Ziceam mai devreme ca avem o suprafata continua intr-o parcare cu pardoseala turnata. Si mai mult, este foarte important sa stim ca rosturile care raman se sigileaza elastic, nelasand loc de modificare, schimbare si stricare a acesteia.

Acest lucru este valabil doar la pardoselile turnate.

Sa discutam si despre estetic.

Din punct de vedere estetic, trebuie sa spunem ca o pardoseala turnata arata mult mai ingrijit fata o pardoseala betonata. Aspectul ei de nou intotdeauna ”ia ochii”, facand ca in mod natural sa avem mai multa grija de ea.

Este simplu modul de actionare din subconstient: daca vezi ceva ingrijit ai tendinta sa ingrijesti, daca vezi ceva neingrijit, nu ai aceasta tendinta. Stiu ca poate va asteptati la o filozofie in acest sens dar nu au sens filozofiile.

Este simplu. Ingrijit inseamna + . Neingrijit inseamna – . O pardoseala turnata va avea mereu aspectul de ingrijit. Si mai mult, pe langa faptul ca arata bine, un bonus este faptul ca urmele de anvelope, indiferent de tipul de conducere al clientului parcarii, nu raman deloc. Oricate frane si plecari cu scartaiala ”va vedea” o pardoseala turnata, nu ii vor lasa niciodata urme.

Ori asta este indubitabil foarte foarte important.

Si acum analiza betonului ca si solutie pentru parcari.

Sunt sigur ca pana ce ai ajuns la acest paragraf, nu mai trebuie sa iti mai explic cat de avantajos este sa alegi o pardoseala turnata.

Dar totusi, pentru ca din titlu vorbim si de beton, as vrea sa iti spun care sunt punctele la care betonul chiar nu este o optiune buna. O sa ti le zic pe scurt. Daca vrei sa intram in detalii, te asteptam pe sectiunea de contact al site-ului nostru, www.pardoseli-elite.ro si discutam cat doresti, raspundem la toate intrebarile.

Sa revenim. Betonul are urmatoarele dezavantaje:

  • Coroziune fizica – prin influenta distructiva a inghetului asupra betonului umed, dar mai este cauzata de abraziune, deteriorare mecanica, impactul schimbarii sarcinilor preluate sau de catre suprasarcini
  • Coroziune chimica – cauzata de influenta distructiva a substantelor chimice lichide si gazoase care il descompun in timp si ii deterioreaza componentele
  • Fisuri care apar la rosturile din beton (acestea nu sunt sigilate elastic)
  • Genereaza emisii de praf prin descompunerea lui
  • Nu are rezistenta antialunecare
  • Nu are rezistenta UV
  • Estetic inferior, raman urme de anvelope.
  • Riscul de accidente este cu mult mai mare in cazul pardoselilor din beton. Atat a autovehiculelor cat si a persoanelor care tranziteaza zonele pietonale dintr-o parcare cu pardoseala din beton.

Concluzii despre pardoseala pentru parcari

Asa cum ati vazut si dumneavoastra, nu cred ca mai este necesara o alta explicatie. O pardoseala pentru parcare turnata, fie epoxidica fie poliuretanica are niste avantaje clare, importante ce nu pot fi ignorate. O pardoseala din beton este limitata.

Per total, daca facem un calcul sau o previzionare, este destul de evident ca in acest duel, pardoseala turnata a cam luat toate punctele.

Vrei mai multe detalii? Ne poti gasi si pe canalul nostru de Youtube, unde iti aratam cum turnam noi pardoseli pentru toate industriile si bineinteles si in parcari.

Multumim, ne vedem!

pardoseli din rasini

Pardoseli din rasini si trenduri în renovarea locuințelor si a birourilor. Pardoseala decorativă din rășini, aleasă tot mai mult.

În ultima perioadă, am fost solicitați de foarte multe ori pentru a turna pardoseli din rasini în birouri, cabinete și din ce în ce mai mult, în apartamente, vile și spații de locuit.

Pentru că este un trend care începe să își pună amprenta în alegerile pe care le facem și pentru că din ce în ce mai mulți arhitecți au început să recomande pardoselile de rășină, venim și noi în ajutorul vostru cu mai multe specificații tehnice pentru a lua cele mai bune decizii și mai ales, în deplină cunoștință de cauză.

Astfel, găsim foarte util să îți explicăm pe larg ce înseamnă o pardoseală din rășini, care sunt avantajele acesteia, care sunt diferențele și apoi să îți poți lua o decizie bună pentru tine și familia ta sau afacerea ta.

Cum facem comparatia intre pardoseli?

Începem prin a-ți spune că o pardoseală epoxidică sau poliuretanică decorativă este cu totul și cu totul diferită față de ceea ce ești obișnuit, nefiind deloc o alegere ”clasică” ci o alegere foarte modernă, futuristă și mai mult, care înseamnă o mult mai mare rezistență în timp.

Ca să fim și mai clari, la finalul articolului te rugăm să regăsești 3 coloane, cu analiza comparată între pardoselile din rășini, gresie și parchet. Dacă la gresie și parchet suntem siguri că ceea ce vom scrie mai jos sunt poate cunoscute de tine, credem că informațiile pe care ți le vom furniza apropos de pardoselile din rășini, te vor face foarte foarte curios să iei cel puțin în calcul și această variantă pentru următoarea renovare. În cele ce urmează îți explicăm pe larg, iar cele 3 coloane le vei regăsi mai jos.

Pardoseli din rasini decorative. Caracteristici, avantaje, dezavantaje.

Atunci când ne gândeam în trecut la o pardoseală pe bază de rășini, ne venea în minte imaginea unei hale de producție, a unui spațiu industrial sau a unui cabinet medical/spital. În ultimii 12 ani, am turnat peste 300 000 de mp de pardoseli pe bază de rășini în mediul industrial (inclusiv medical) și într-adevăr, dacă am fi spus acum 10 ani de pildă unor beneficiari că ar fi potrivit ca nu doar în hală să-i turnăm pardoseala ci și acasă, probabil că ar fi fost destul de mirat.

Azi însă, am avut parte de foarte multe solicitări din partea beneficiarilor noștri ca după ce urma să terminăm de turnat în spațiul industrial, să ne ocupăm și de spațiul de locuit, cu o pardoseală decorativă unicat. Și așa am ajuns să scriem și acest articol.

Pardoseala decorativa pe bază de rășini este o suprafață continuă, fără rosturi. Este ca un covor continuu, perfect drept, fără niciun defect, fără defecte din fabricație (cum putem găsi izolat la unele plăci de gresie sau parchet). Fiind continuă, nu există riscul deplasării plăcilor cum avem la gresie, la parchet. 

Această pardoseală este extrem de rezistentă. Indiferent ce scăpăm pe pardoseala pe bază de rășini, nu se vor vedea semne. Nu există riscul de crăpare sau de fisurare sau de zgâriere, cel mult se poate deforma dar și deformarea se poate rezolva cu ușurintă apoi.

Practic, atunci când vorbim de o pardoseală pe bază de rășini, nu avem toate riscurile mecanice pe care în mod normal le avem în aplicarea celorlalte tipuri de pardoseli.

Oricand ni se poate intampla…

Chiar de curând, apropos de acest aspect, aveam o cunoștință care ne-a spus că el va pune un parchet foarte bun și scump, super rezistent și că nu are ce să i se întâmple acestuia în timp. După câteva zile, ne-am întâlnit cu această persoană și a recunoscut că imposibilul s-a întâmplat în sensul în care, în bucătărie fiind și având parchet inclusiv acolo, i-a căzut un cuțit de dimensiuni mai mari, fix cu lama în jos, cu vârful lăsând în cădere o urmă considerabilă pe parchetul nou montat.

A rezolvat situația până la urmă: a luat o plantă și a pus-o în locul în care a avut loc accidentul… Este un caz real ce ne-a fost relatat chiar acum o săptămână. Sigur, o să zici că vrem să te convingem. Nu vrem să te convingem, te vei convinge singur până la finalul acestui articol! Tu vei sti daca vei alege pardoseli din rasini. Noi te informăm, decizia e la tine, ca întotdeauna!

Cand vorbim de pardoseli din rasini, cât de importantă este impermeabilitatea?

O pardoseală decorativă pe bază de rășini este impermeabila. Indiferent de cât de multă apă curge pe ea, nu există riscul de a inunda pe altcineva. Nu se scurge prin ea nimic, este 100% impermeabilă. Dacă ai o inundație și ai parchet, trebuie să il schimbi. Dacă ai o inundație și ai pardoseală pe bază de rășini, tot ce trebuie să faci este sa o ștergi, simplu și atât.

O pardoseala decorativă pe bază de rășini este personalizabilă 100%. Adică o poți face unicat. Ce culoare vrei sau îți poți imagina, ce formă și model dorești, orice îți poți imagina, cu o pardoseală decorativă pe bază de rășini, este posibil. Dacă vrei să ai un spațiu sau o anumită culoare, pardoseala pe baza de rășini ofera o mare diferență între gresie și parchet, unde ai câteva modele și culori din care poți alege.

La pardoseala pe bază de rășini ai de câteva mii de ori mai multe posibilități. Adică ai posibilitatea să îți imaginezi și să primești exact ceea ce îți imaginezi, nu să alegi din imaginația unui producător de gresie sau parchet.

Pardoseala decorativă pe bază de rășini se curăță foarte ușor. Dacă la gresie există rosturi unde se poate depozita mizeria sau bacteriile, la parchet ai la fel rosturi unde se pot depozita acestea, ei bine la pardoseala decorativă nu există acest risc.

Neavând rosturi, nu se depozitează mizeria pe nicăieri, nu trebuie să cureți și să freci rosturi, nu trebuie să îți pierzi timpul cu aceste lucruri. Și dacă ai și un robot de curățare, acesta se va descurca mult mai bine pe o suprafață pe bază de rășini față ce suprafețele clasice.

Sunt diferențe la capitolul raze UV si efectele acestora asupra pardoselilor?

Aici e aici.. ce se întâmplă în timp cu o pardoseală pe bază de rășini expusă la razele UV? Știm că gresia în timp se decoloreaza, parchetul nici nu mai amintim.. Ei bine, o pardoseală pe bază de rășini niciodată nu se va decolora. O pardoseală rășinoasă este rezistentă la razele UV, indiferent de culoare, indiferent de intensitatea razelor și își păstrează fără niciun fel de problemă prospețimea coloritului, pe o perioadă nelimitată.

Iar ca mărturie, putem verifica parcările care au acest tip de pardoseală, bătute de soare un timp îndelungat de timp și care nu își modifică deloc culoarea. Dacă o curățăm bine, pardoseala pe bază de rășini va arăta excelent și după 10 ani și după 20 de ani.. În principiu, o pardoseală rășinoasă arată bine, ca nouă, până te saturi de ea. Nu ești niciodată constrâns să o schimbi, doar dacă vrei la un moment dat să alegi ceva diferit, o culoare diferită, un model diferit etc.

Umiditate mare sau mică si rezistență într-un singur mod

Pardoseala rășinoasă este excelentă atât în băi pentru rezistența ridicată la umiditate mare sau mică. Este excelentă în spațiul de gătit, în bucătării pentru că este mult mai ușor de păstrat și de curățat.

Este mult mai rezistentă la trafic decât orice tip de pardoseală utilizată până acum. Și pâna la urmă este normal să fie așa prin modul său de turnare, de materialele folosite și gradul foarte ridicat de rezistență. 

Un alt aspect, foarte interesant de altfel, care se referă la penultimul paragraf, este faptul că putem să îi schimbăm culoarea sau modelul foarte simplu. În comparație cu gresia sau parchetul, nu este necesar să o dezinstalezi ci doar să torni un strat nou, cu un model și o culoare dorită, pur și simplu peste.

Din acest punct de vedere, al deranjului preîntâmpinat, al mizeriei care se face la celălalte forme de pardoseală, pardoseala decorativă pe bază de rășini pur și simplu nu are egal.

Pardoseală, pardoseală, care este mai alunecoasă în țară?

Și ca să punem punctul pe I, să discutăm și despre temerea tuturor asupra suprafeței alunecoase! Din obișnuință, când vedem o suprafața lucioasă ne ducem cu gândul la faptul că sigur este alunecoasă. Este normal să credem acest lucru, așa suntem obișnuiți de când suntem mici, vedem gheață – suntem mai atenți cum pășim, vedem gresia lucioasă – suntem atenți să nu fim uzi pe încălțăminte ca să nu alunecăm și așa mai departe.

Marea schimbare pe care o aduce o pardoseală pe bază de rășini, în ciuda faptului că poate părea alunecoasă fiind lucioasă, este în realitate antiderapantă. Și aici nici nu are sens să comparăm cu gresia sau parchetul pentru că putem să rememorăm ultima oară când am fost într-un hypermarket, uzi pe încălțăminte. Dacă ne amintim noi bine, realizăm că nu am alunecat pe acest tip de pardoseală. Niciodată! Nu același lucru îl putem spune și despre gresie.. 

Ca să sintetizăm, te rugăm să vezi punctele pro si contra prin comparație între pardoseli din rasini, cu gresie si cu parchet. Concluziile noi ni le-am tras în atâția ani, te invităm să analizezi și tu și să ne spui ce părere ai. 

Mai multe poti regasi si pe pagina noastra oficiala Linkedin aici

Pardoseli pe bază de rășină

Puncte pro

  • suprafață continuă
  • rezistență foarte mare
  • impermeabilă
  • personalizabilă
  • ușor de curățat
  • rezistență ridicată la UV
  • antiderapantă
  • rezistentă la umezeală
  • rezistentă la impact
  • ușor de modificat

Pardoseli din gresie

Puncte pro

  • aspect plăcut
  • modele și mărimi diferite
  • destul de rezistentă la fisuri
  • destul de rezistentă la umezeală
  • ușor de curățat

Pardoseli din parchet

Puncte pro

  • ușor de montat
  • preț destul de scăzut pentru modele basic
  • rezistent la uzură scăzută
  • multitudine de modele
  • multitudine de dimensiuni
  • antiderapant
  • ușor de demontat

Pardoseli pe bază de rășini

Puncte contra

  • cost inițial mai ridicat
  • uscarea pardoselii în 24 de ore

Pardoseala din gresie

Puncte contra

  • rosturi în care se depozitează mizeria
  • rezistență scăzuta la impact
  • rezistenta UV scazuta
  • schimbarea este anevoiasă
  • marginile se pot rupe
  • se pot dezlipi plăci sau plinta
  • alunecoasă în contact cu apa

Pardoseala din parchet

Puncte contra

  • nu este impermeabila
  • nu este rezistenta la umiditate
  • prezenta acarienilor in timp
  • necesitatea intretinerii 
  • fara rezistenta UV
  • costuri mari pentru reconditionare

Concluzii despre diferentele dintre cele 3 pardoseli

Dacă ne uităm cu atenție la elementele descrise în tabelele de mai sus, vom vedea că diferențele sunt destul de mari. Sigur că pentru a lua o decizie este necesar să vedem mai multe modele, să încercăm o pardoseală, să o probăm. Pentru acestea vă stăm la dispoziție, cu modele și cu exemple de lucrări menite să vă ajute să luați cea mai bună decizie pe termen lung și o decizie care să vă ajute să obțineți exact ceea ce căutați.

Până atunci, vă invităm să vedeți câteva poze cu pardoselile noastre decorative. Vă stăm la dispoziție cu orice alte informații necesare. 

Alege ELITA. Alege Elite Surface Systems!

pardoseli pentru domeniul farmaceutic

Pardoseli pentru industria farmaceutica.

Pardoseli pentru industria farmaceutica? Specificatii

Acum vine momentul sa discutam despre pardoseli pentru industria farmaceutica. Unul dintre cele mai provocatoare domenii in care noi ne desfasuram activitatea este domeniul farmaceutic. Dupa ce am lucrat si inca lucram cu firme mari si medii din Romania, lideri incontestabili in industria farmaceutica si medicala, dintre care amintim Institutul Clinic Fundeni, FarmaVet, Farmexpert, Labormed, Hofigal, Institut Pasteur, Magic Dent, Mediclim, Natura, Papillon, Sandoz, Qualicaps, Swiss Caps, XLab Solutions, Zentiva si Laropharm, am ajuns la concluzia ca pardoselile pentru industria farmaceutica ocupa un loc special in preferintele noastre, chiar in top 3 pardoseli pe care le turnam prin prisma activitatii noastre.

De ce suntem ”indragostiti” de aceste pardoseli pentru industria farmaceutica? 

Pardoseala pentru industria farmaceutica este una dintre preferatele noastre tocmai prin modul special in care aceasta lucreaza pentru beneficiarii nostri si mai ales prin prisma modului pe care il folosim la turnarea acestui tip de pardoseala, atat ca si echipament cat si tehnica de turnare.  Toate acestea ne-au ”convins” sa ne placa intr-un mod deosebit pardoselile pentru industria farmaceutica si medicala. 

Utilizate in special in laboratoarele farmaceutice si medicale, pardoselile pentru camere curate sunt special concepute si testate sa indeplineasca cerintele foarte riguroase privind emisia de gaze in mediile de Camere Curate, in conformitate cu standardul international ISO 14644 – partea 8.

Pardoseli pentru industria farmaceutica. Concepte. Ce este camera curata? 

Camera curata reprezinta un mediu cu un nivel limitat de factori de poluare, in care pot avea loc actiuni si activitati atent controlate , nivelul de contaminare fiind in totalitate supravegheat. Activitatile desfasurate intr-o camera curata au loc sub norma de siguranta care sunt prestabilite. Intr-un mediu de acest tip, aerul este filtrat in permanenta, pentru a elimina orice tip de particule sau impuritati, factori care dauneaza activitatii domeniului farmaceutic.

Concentratia particulelor din aer este controlata atent intr-un mediu farmaceutic – camera curata. Intotdeauna introducerea, crearea precum si mentinerea particulelor intr-un astfel de mediu trebuie sa fie minime. Alti parametri controlati sunt temperatura, presiunea, viteza, umiditatea. Camerele curate sunt create cu o furnitura speciala care ofera o etanseitate  completa, putand fi intretinuta si curatata cu usurinta, bineinteles respectand normele in vigoare in domeniul laboratoarele farmaceutice.

Definitii

Camerele curate sunt utilizate in mai multe domenii de activitate din care amintim industria farmaceutica, laboratoarele de microbiologie, industriile producatoare de dispozitive medicale, industriile alimentare, chimica, hardware, mecanica fina, aerospatiala, microelectronica precum si sistemele de sanatate publice si private cat si saloanele de chirurgie, ATI si recoltare. Colegii nostri de la Angstrom Technology din Grand Rapids (Michigan), proiectanti de camere curate in Statele Unite ale Americii explica si mai multe despre camerele curate din perspectiva mai multor domenii de activitate. Detalii aici 

Doar citind cateva randuri, ne dam seama ca pentru o camera curata este cu adevarat nevoie de cu totul si cu totul alta tehnologie precum si modalitate de turnare, de comportament si modalitate de tratare al acestui subiect. In experienta noastra, am fost adesea cautati in mod special tocmai pentru dificultatea precum si complexitatea deosebita pe care pardoselile din industria farmaceutica le au, elemente care pe noi ne bucura pentru ca suntem printre putinii ”indragostiti” de acest tip de pardoseala.

Pardoseli in industria farmaceutica. Caracteristici

Pe langa cele scrise mai sus, trebuie sa adaugam cateva caracteristici tehnice foarte importante pe care noi, echipa Elite, le respectam cu sfintenie. Pardoselile din domeniul farmaceutic au strat antiderapant si au protectie anticoroziva. Durabilitatea ridicata este data de ranforsarea cu poliuretan, care de asemenea ofera si un confort termic.  

Pardoseala din domeniul farmaceutic nu are nevoie de lustruire pe intreaga durata de viata. Materialele pe care noi le folosim sunt special concepute pentru a face fata curatarilor repetate cu agenti de dezinfectie, specifici camerelor curate. Utilizarea acestor materiale asigura in timp o intretinere usoara. Foarte important este de stiut faptul ca toate pardoselile Elite pentru industria farmaceutica sunt tratate cu substante care asigura urmatoarele caracteristici:

  • antistatice
  • antibacteriologice
  • antifungice

Pentru a obtine etanseitatea despre care aminteam mai devreme, asamblarea camerelor curate se face doar cu personal specializat, atat la plafoane cat si la pardoseli. Nu putem avea o camera curata daca ea nu este etanseizata. Acest lucru este esential pentru a ne asigura de curgerea fluxului de aer introdus si extras de catre sistemele HVAC.

Totodata, trebuie luat in calcul din perspectiva zgomotului si vibratiilor, tipul si amenajarea corespunzatoare a stratului suport al pardoselii, rigiditatea acestuia precum si rosturile de dilatare.

Pardoseli pentru industria farmaceutica. Rezistenta chimica mare

Pardoseala pentru industria farmaceutica si medicala trebuie sa aiba o rezistenta chimica foarte ridicata, prin prisma utilizarii diferitelor substante atat in productie sau cercetare cat si din pricina necesitatii curatarii si intretinerii camerelor curate.

Pardoseala in industria farmaceutica este usor de aplicat, fara restrictii comparativ cu o aplicare epoxidica obisnuita.

Pardoselile din industria farmaceutica au un miros foarte discret, parte a altor norme specifice din domeniul farmaceutic. 

Pardoseala din domeniul farmaceutic este una fara rosturi. Etanseizarea spatiului solicita ca prezenta rosturilor sa nu fie posibila. Prin acest aspect avem avantajul  ca intretinerea sa fie foarte usoara si mai mult, durabilitatea sa fie extinsa in multi ani, indiferent de trafic si uzura. Mai mult, prin excelenta, pardoseala din domeniul farmaceutic este impermeabila.

Ca si celalalte pardoseli despre care am mai discutat, este foarte important ca din punct de vedere al compusilor organici volatili, numarul acestora sa fie minimal, extrem de redus.

Sigur, despre acest subiect, mai ales prin prisma pasiunii pe care am dezvoltat-o pentru acest tip de pardoseala, putem vorbi, discuta si explica zile intregi. Dar nu vrem sa devenim acei ingineri plictisitori. Ci acei ingineri la care sa apelati si care sa va ajute in domeniul farmaceutic si medical, cu pardoseala perfecta pe care o meritati si de care aveti nevoie azi, maine si in fiecare zi!

 

Echipa Elite, ”indragostita” de pardoselile din domeniul farmaceutic.

Pentru a lua legatura cu noi ne puteti contacta dand click aici 

Pentru mai multe articole din domeniul nostru ne puteti accesa aici

 

pardoseala industriala de trafic intens

Pardoseala industriala . Ce înseamnă o pardoseala de trafic intens?

Pardoseala industriala si ce inseamna aceasta cu adevarat? In ultimii 12 ani, mergând la peste 1000 de spatii industriale in toata tara, fie de productie, de logistica, de transport, de servicii etc. , am luat contact din mers cu foarte multi oameni extraordinari, oameni care intotdeauna ne-au creat o mare bucurie in a-i cunoaste, in a invata de la acestia dar si carora sa le transmitem si noi bagajul amplu de cunostinte pe care l-am adaugat in atatia ani. Mereu ne-am prezentat acolo unde clientii nostri au avut nevoie de noi si am prezentat acele avantaje care ne-au propulsat intotdeauna ca prima optiune pentru ei.

Cand vorbim de o pardoseala de trafic intens ne referim in primul rand la un sistem de pardoseli speciale, cu o componenta bine definita, cu o componenta calculata, realizata in primul rand ca pardoseala industriala sa aiba durabilitate in timp si indiferent de modul de utilizare, sa reziste, sa nu crape, sa nu isi piarda proprietatile, sa aiba o rezistenta mecanica foarte mare indiferent de temperatura precum si de tipul de rulaj pe acestea.

O pardoseala de trafic intens mai inseamna ca rezistenta la abraziune sa fie foarte ridicata, adica indiferent de ce tipuri de mecanisme folosim, utilaje, vehicule, ea sa reziste si sa completeze intregul set de necesitati ale operatorului industrial partener.

Fie ca vorbim de domeniul productiei, al serviciilor (acestea doua sunt cele care necesita de cele mai multe ori pardoseli de trafic intens) sau din domeniul alimentar, comercial, auto, pharma sau oricare altele, beneficiarii serviciilor si produselor noastre, cu un numar mare daca stam si ne uitam putin in urma noastra, au ales intotdeauna o solutie care sa ii ajute, sa le ofere garantii, sa le ofere posibilitatea de a-si planifica fara emotii urmatorii ani de productie sau servicii.

De ce e important sa iti planifici fara emotii ani intregi de activitate atunci cand alegi o pardoseala de trafic intens?

Raspunsul este pe cat de simplu, pe atat de amplu.

In primul rand, atunci cand discutam despre pardoseala industriala, vorbim in primul rand despre o investitie mai degraba decat o cheltuiala.

O pardoseala industriala corecta reprezinta in fapt un timp indelungat de utilizare a acesteia, fapt ce se transpune printr-o productie indelungata, pe un timp de lucru indelungat, pe o pastrare a celor mai buni indicatori in procesele de productie, de servicii si asa mai departe.

O pardoseala de trafic intens reprezinta poate una dintre cele mai mari investitii si este clar ca nu iti permiti sa dai gres atunci o alegi.

Totodata, pe langa investitia deloc de neglijat, este nevoie sa iti alegi o pardoseala care sa tina. Da, exact, care sa tina, chiar daca nu este cel mai utilizat cuvant dar transmite ceea ce in subconstientul nostru avem.

Este important ca o pardoseala sa fie durabila, sa reziste atat prin prisma cheltuielilor cat si prin prisma incapacitarii potentiale in cazul unei defectiuni sau defect al pardoselii.

De multe ori perioada in care trebuie sa inchidem activitatea pentru repararea pardoselii industriale ”costa” mai mult decat diferenta intre o pardosea acceptabila si una cu adevarat buna.

Ce face o pardoseala industriala, buna?

Asa cum spuneam mai devreme, rezistenta mecanica garantata, rezistenta la abraziune ridicata sunt doua dintre aspectele fundamentale atunci cand discutam cu adevarat despre o pardoseala industriala buna.

Ca sa obtinem aceste rezistente la cel mai inalt nivel, avem nevoie sa folosim materiale intr-o proportie chimica bine stabilita si urmarita intrutocmai, intr-o amestecare a acestora optima, printr-o turnare sau aplicare facute ca la carte, urmarind liniile tehnologice specifice fiecarui tip de pardoseala industriala, modul acestora de imbinare, de protejare precum si de uscare optime.

Mai mult, ceea ce face o pardoseala industriala cu adevarat buna, pe langa rezistenta ei indelungata, este continutul compusilor organici volatili. Acest continut trebuie sa fie foarte redus.

Cu cat avem aceste realizari in procesul nostru de pardosire, avem sansa unei pardoseli foarte bune si durabile. Inca de la inceput, daca sa zicem ne spuneti ce fel si in ce mod veti turna o pardoseala, noi va putem spune si care sunt sansele acesteia sa reziste.

Pentru ca o pardoseala buna nu se toarna oricum, nu se amesteca oricum si mai ales, nu se amesteca din orice. Chiar si culoarea, atunci cand se adauga, trebuie intr-un anumit fel amestecata, in mai multe runde si prin procedee diferite pentru fiecare pardoseala in parte. 

Pardoseala de trafic intens are rosturi?

Raspunsul cel mai simplu aici este ca nu. Cu cat avem mai putine rosturi intr-o pardoseala, cu atat sansa ca ea sa dureze mai mult este din ce in ce mai mare.

Astfel, o pardoseala industriala de trafic este obligatoriu sa nu aiba rosturi, sa fie continua. Rosturile sunt acele puncte slabe ale unei pardoseli.

Cu cat avem mai putine rosturi cu putinta in general, cu atat sansa deteriorarii acesteia este mai mica.

Pardoseala industriala se intretine usor?

Aici de multe ori am uimit pe clientii nostri spunandu-le ca da, o pardoseala industriala de trafic se poate intretine usor si fara costuri.

Intretinerea vine tocmai din faptul ca ea este durabila de la buna ei turnare. Daca ea este facuta sa reziste de la primele picaturi de rasini care se amesteca pana la ultimul mililitru de rasina turnata, evident ca daca ia nota maxima la durabilitate in conditii de trafic intens, greu, va lua nota maxima si la intretinere.

Sunt reguli de bun simt pentru intretinerea acesteia, pe care le vom aborda cu alta ocazie, in curand!

Ce alte caracteristici trebuie sa urmaresc la pardoseala industriala calitativa?

Atunci cand vorbim de caracteristicile pardoselilor de trafic intens, sigur ca ne vom opri la importanta rezistentei la substante chimice. O pardosea industriala de trafic intens va rezista la o multitudine de substante chimice.

Pardoselile industriale sunt create sa reziste la intemperii, la factori extrem de agresivi atat din exterior cat si din interior. Iar cand vorbim de interior, mai ales cand vorbim de spatii de productie sau chiar de servicii, ne referim de multe ori la contactul multitudinii de substante chimice (de la unele dintre cele mai uzuale pana la cele mai rare) cu pardoseala industriala de trafic intens.

Iar contextul in care aceste substante intra in contact cu pardoseala este de la cel uzual, natural prin natura activitatii industriale pana la cel accidental, cand din neatentie sau pur din neglijenta, substante chimice periculoase pot intra in contact cu pardoseala industriala turnata. Chiar si asa, noi trebuie sa fim pregatiti si de accidente si de uzura la capacitate maxima.

Astfel, Elite, atunci cand a montat si doar 10 mp demonstrativi pentru un client, s-a asigurat ca acea pardoseala industriala de trafic intens, greu, va rezista cu cel putin 25% mai mult decat alte pardoseli pe care le putem gasi pe piata.

Si acum, incheierea

Si ca sa incheiem cu acest subiect, am lasat ce este iarasi foarte important si de multe fundamental industriei, la urma. Si aici ne referim la aspectul impermeabilitatii. Impermeabilitatea este iarasi un deziderat obligatoriu pentru pardoselile industriale de trafic intens.

Apa si celalalte lichide nu trebuie sa intre in pardosea, ele trebuie sa stea deasupra pardoselii, in niciun caz sa nu se infiltreze. Aici vorbim iarasi de tipul de pardoseala pe care o turnam, de componenta ei chimica, dar mai vorbim si de amestecare sau mixare, vorbim si despre turnarea ei efectiva, despre intinderea si egalizarea ei.

Toate acestea fac parte din ”arsenalul” Elite, prin care noi am reusit sa reprezentam pe piata o alegere viabila, de succes, garantata si serioasa. Pentru ca pardoseala este un subiect serios si sensibil de multe ori in acelasi timp, este un subiect important, un subiect esential. Iar cu acestea nu ne jucam! 

Va invitam si pe pagina noastra de Youtube, aici

Daca vrei sa obtii o cotatie, mergi la pagina Contact si completeaza te rugam formularul de contact. Vom fi alaturi de tine in cel mai scurt timp!

pardoseli industriale alimentare

Pardoseli industriale alimentare. Pardoseli pentru domeniul alimentar. 

De-a lungul timpului cand vorbim despre pardoseli industriale alimentare, primind multe intrebari si solicitari de informatii atat din partea clientilor nostri cat si din partea celor pe care i-am consiliat in colaborarile noastre, am hotarat, in ciuda timpului limitat sa scriem acest articol . Il puteti gasi atat pe site-ul nostru de prezentare cat si pe pagina noastra de Linkedin, despre pardoselile utilizate in domeniul alimentar.

Pardoselile alimentare, pardoselile industriale alimentare sau pardoselile in domeniul alimentar (asa cum sunt ele denumite in industrie) au fost intotdeauna pentru noi o bucurie in realizare. Ele au reprezentat o puternica stare de satisfactie de fiecare data cand am realizat fiecare pardoseala alimentara pentru clientii nostri. De ce? 

Caracteristici ale sistemelor de pardoseli industriale alimentare

In primul rand, o pardoseala pentru industria alimentara are mai multe elemente pe care trebuie si este obligatoriu sa le indeplineasca.

Pardoselile din domeniul alimentar au caracteristici aparte de alte pardoseli, cum putem aminti de faptul ca au necesitatea de a se bucura de o rezistenta chimica foarte ridicata. Pardoselile alimentare pe care noi le-am turnat de-a lungul timpului, au o rezistenta chimica deosebita, rezistand la o foarte larga gama de acizi organici sau anorganici. Ele rezista si la game extinse de alcalini, amine, saruri si solventi.

Un alt aspect pe care o pardoseala industriala alimentara trebuie sa il respecte este faptul ca ea trebuie sa reziste la diferente de temperatura extrem de ridicate. Noi am turnat pardoseli care rezista intre -400 si 120 grade Celsius.

Capacitatea pardoselii de a rezista la diferente mari de temperatura sau la un spectru larg de temperaturi este data atat de felul in care este turnata. (aici avem si noi cateva secrete). Totodata este data si de tipul de material pe care il folosim.

In experienta noastra, am ajuns la concluzia ca trebuie sa alocam intotdeauna cele mai bune tipuri de materiale! Am ales sa utilizam cele mai bune tipuri de turnare si sa ne realizam proiectele cu cele mai bune persoane! Angajatii nostri sunt scoliti de zeci de ani in domeniul pardoselilor industriale.

Faceam un calcul impreuna, in echipa, si am ajuns la cifra de 350 de ani de experienta cumulata, a echipei.

Astfel, cand am demarat un proiect, nu am folosit doar materiale. Nu ne-am orientat doar catre tehnici ci ne-au fost si ne sunt de ajutor si numerosii ani de experienta cumulativa inregistrata prin dragii nostri colegi.

Pardoseli industriale alimentare. Aspecte ce tin de curatare de pardoseli pentru domeniul alimentar

Un aspect foarte important de altfel, care face ca intre noi si alti competitori sa apara diferentieri pregnante, este faptul ca din punct de vedere al curatarii, o pardoseala industriala alimentara trebuie sa se poata curata cu aburi la grosimea stratului, de 9 mm.

In domeniul industrial alimentar, curatarea este fundamentala! Daca o pardoseala nu rezista in timp proceselor repetitive de curatare profunda si isi modifica in timp caracteristicile, evident ca este necesara in scurt timp o imbunatatire a acesteia.

Din fericire, clientii care au apelat de la bun inceput la serviciile noastre, nu au avut necesitatea reimbunatatirii pardoselilor. Intotdeauna ne-am concentrat ca serviciile realizate de catre noi sa fie asa cum se zice, ”Facute o data si bine!”.

Din nefericire insa, am experimentat in multe situatii acest proces al refacerii anumitor pardoseli, poate realizate in graba de colegii nostri din industrie.

Orisicum, industria alimentara este o industrie care necesita absolut in mod continuu pardoseli din ce in ce mai avansate, iar ceea ce noi am reusit, cu modestie spunand, a fost sa ne aflam mereu in varful tehnologic din domeniul nostru.

Aderenta si forta de aderenta a pardoselilor pentru domeniul alimentar, rezistenta mecanica si rezistenta la alunecare. Ce ne trebuie cand vorbim despre pardoseli industriale alimentare

Un alt aspect al pardoselii alimentare se refera la forta de aderenta. Forta de aderenta mai mare decat rezistenta de rupere la intindere a betonului este iar un fenomen pe care il stapanim foarte bine prin prisma experientei noastre cumulate in cele peste 250 de lucrari din domeniu. Lucrarile noastre au fost atat de mici dimensiuni cat si de dimensiuni mai mari.

Faptul ca nu se decoloreaza, faptul ca nu au miros, sunt deja elemente pe care noi le consideram normale. Si de altfel obligatorii pentru o industrie alimentara, unde pretentiile si asteptarile din toate partile sunt in continua crestere.

Rezistenta mecanica mare cat si rezistenta la alunecare, sunt fundamentale in pardoselile alimentare sau pardoselile industriale alimentare. Si aici iar vine in discutie atat experienta cat si tehnica dar mai ales capacitatea angajatilor nostri si echipelor noastre specializate in pardoseli industriale alimentare.

Daca nu investim in rezistenta mecanica, procesul trebuie repetat in scurt timp. Daca nu este rezistenta la alunecare, putem avea probleme despre care nici nu vrem sa aducem vorba in acest articol.

Asa ca, in momentul in care va alegeti sa faceti aceste modificari, modificari care sunt in realitate costisitoare, intotdeauna recomandarea noastra este sa priviti pe termen lung si niciodata pe termeni financiari directi. De cele mai multe ori, ieftin inseamna putin sau cel mai sincer, inseamna prost.

Antiderapanta, rezistenta la abraziune. Si turnata in asa fel incat sa nu ne incurce in productie! Solutia perfecta a unei pardoseli pentru industria alimentara

Suprafata texturata naturala antiderapanta si rezistenta la abraziune mare reprezinta si acestea factori foarte importanti atunci cand discutam despre o pardoseala alimentara sau din industria alimentara.

Vine acum momentul in care sa discutam poate de una dintre cele mai importante aspecte atunci cand vine vorba despre pardoseli.

Majoritatea clientilor nostri ne-au intrebat aproape la fiecare discutie premergatoare turnarii de pardoseli alimentare, despre durata precum si despre timpul pe care turnarea pardoselii alimentare il consuma. Si asta pentru ca fiecare om de afaceri, mai ales din productie, analizeaza pe langa factorul uman, factorul financiar, bineinteles si factorul care implica sistarea sau blocarea productiei.

Tocmai de aceea, reiterand ideea de mai sus, aplicarea sau turnarea pardoselii in segmentul industrial alimentar, trebuie sa se faca folosind cele mai bune materiale, cele mai bune tehnici si mana de lucru. Tocmai pentru faptul ca operatiunea nu ar trebui repetata decat atunci cand este imperios necesar, dupa ani buni si nu dupa unul sau doi ani.

Sistarea productiei are un impact mai mare decat o diferenta de pret din ce am observat noi si din ceea ce ne-au comunicat clientii nostri. Tocmai de aceea, atunci cand avem de turnat o pardoseala intr-un loc de productie, intotdeauna prevedem ca traficul sa poata fi reluat in acel spatiu cat de repede este posibil. In domeniul industrial alimentar, am implementat un sistem care poate fi utilizat usor (prin calcarea cu piciorul) dupa 12 ore si utilizare normala dupa 2 zile.

Din acest punct de vedere practic, intreruperea productiei poate in fapt sa nu mai fie o intrerupere, pentru ca intotdeauna ne-am adaptat ca operatiunile noastre sa aiba loc in asa fel incat sa nu afectam, fiind unul dintre fundamentele care ne-au propulsat de-a lungul timpului, productia, productie care este esenta de cele mai multe ori a clientilor nostri. 

Fara miros, netoxice, fara compusi organici volatili. De acestea avem nevoie cand vorbim de pardoseli industriale alimentare!

Un alt aspect cu impact foarte marcant in domeniul in care noi activam si in care deja avem 310 000 mp de pardoseala turnata pentru clientii nostri industriali, se refera la lipsa rosturilor din pardoselile industriale alimentare, fapt ce se traduce prin intretinerea usoara si prin faptul ca reparatiile nu sunt necesare, neexistand binecunoscutele rosturi care de cele mai multe ori sunt surse din care pardoselile pot avea de suferit.

Faptul ca pardoselile turnate de noi si recomandate de noi sunt fara miros, netoxice, nu au compusi organici volatili si nu se decoloreaza, reprezinta de cele mai multe ori pentru clientii nostri acea ”picatura” care ii determina sa apeleze la serviciile noastre.

Am fost placut surprinsi sa vedem ca majoritatea clientilor nostri ne-au recomandat in mod repetat tocmai pentru ca, prin noi, au gasit dupa multe cautari, un serviciu garantat, realizat de specialisti in domeniu, la un pret corect si bine angrenati in realitatea legala si necesitatile legale ale unui spatiu industrial de productie alimentara.

Un alt aspect foarte important este reprezentat de normele in vigoare in privinta pardoselii industriale din domeniul alimentar. Sa aflam!

Iar ca totul sa fie asa cum ar trebui sa fie, intotdeauna trebuie sa cautam sa fim la curent cu normele in vigoare din punct de vedere al productiei alimentare.

Pentru acest aspect, avem angajati care sunt intotdeauna conectati informatiile privitoare la toate normele legale din toate domeniile industriale, tocmai ca aprobarea pentru utilizarea in industria alimentara sa nu reprezinte niciodata niciun stres. Avem suficient stres din atatea parti, in niciun caz nu ne mai permitem sa avem un stres pe acest aspect.

In concluzie, pardoselile alimentare sau pardoselile industriale alimentare, reprezinta una dintre cele mai importante investitii si totodata necesitati, dupa echipamentele utilizate, dupa resursa umana utilizata in productie.

Utilizarea pardoselii intr-un mod corect este obligatorie si normativele sunt foarte clare in acest sens. Dar mai mult, ele pe langa normative, trebuie sa raspunda si la urmatoarele intrebari:

  • Cum aleg o pardoseala industriala alimentara durabila? Raspunsul nostru este ”Apeland la Elite Surface Systems”.
  • Cum stiu daca o pardoseala este corecta pentru ce am eu nevoie? Raspunsul nostru este ”Printr-o sedinta de consultanta specializata gratuita de la Elite Surface Systems”
  • Cat ma costa o pardoseala durabila pentru industria alimentara? Rapsunsul nostru este simplu: ”In raport cu calitatea, durabilitatea si raportul acestora cu pretul: PUTIN”

Va multumim pentru atentie si va invitam sa ramaneti alaturi de noi pentru multe informatii utile domeniului industrial alimentar si nu numai. Mai multe despre noi puteti gasi aici

Echipa Elite Surface Systems.

Vă mulțumim că ați intrat pe această pagină. În cel mai scurt timp vom adăuga pe secțiunea noastră de blog informații foarte importante și interesante din domeniul nostru. 

Rămâneți aproape!

  
Parteneriat de marketing cu Buildimagine SRL